SIS s-a apucat de curățenie? Încă un cetățean turc, reținut pentru trafic de droguri și legături cu organizații teroriste

0
101

Unul dintre figuranții dosarului ”heroina”, un cetățean al Turciei, condamnat definitiv, dar care se afla în libertate, a fost reținut recent de poliție. Este vorba despre Murat Cernit, cunoscut serviciilor speciale din România și SUA pentru legăturile sale cu grupări teroriste. Acesta a fost reținut în momentul în care intenționa să fugă din țară. Reținerea a avut loc cu participarea ofițerilor de la SIS. Anume ei au aflat că Cernit planifica să fugă din țară, scrie actual.md.

Potrivit surselor din poliție, Cernit, care în ultimii zece ani s-a folosit de mai multe identități, fiind cunoscut și sub numele de Altig, Dogan, Cerkez, a venit în țara noastră în 2008, când a depus și o cerere de legalizare. În același an, Murat Cernit a ajuns în atenția publicului, odată cu reținerea în ”dosarul heroina”, cea mai mare captură de droguri din istoria Moldovei. Acesta a fost acuzat că, alături de un alt cetățean turc și un grup de polițiști din țara noastră a fost membru al unei grupări criminale, specializată în trafic ilicit de droguri.

Au urmat ani de ședințe de judecată. În 2013, Curtea de Apel Chișinău a dispus încetarea procesului penal din cauza expirării termenului de prescripție, inculpatul fiind eliberat din arest. Punct în această istorie a fost pus, însă, de Curtea Supremă de Justiție, care în noiembrie 2017 l-a condamnat pe cetățeanul turc la opt ani de închisoare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate timp de cinci ani. Cu toate acestea, Murat Cernit nu a fost trimis în închisoare și se plimba liber prin țară.

Mai mult, în toată perioada cât a durat inițial ancheta și apoi judecata în dosarul ”heroina”, cetățeanul turc nu a pierdut timpul așteptându-și pasiv soarta. Acesta și-a continuat practicile ilegale. În prezent, autoritățile îl suspectează că a fost implicat nu doar în trafic de droguri, dar și de persoane.

Între timp, turcul s-a căsătorit cu o avocată din Moldova și a folosit biroul de avocați al acesteia drept paravan pentru a face bani pe seama cetățenilor străini. Cernit le oferea diferite servicii, începând cu obținerea permiselor de ședere, invitațiilor de intrare în Republica Moldova, a actelor false, trecerea ilegală a frontierei, etc. Un astfel de caz a ajuns și în atenția presei, acum un an.

În septembrie 2017, pe Aeroportul din Chișinău a fost reținut un tânăr care a prezentat un pașaport irakian, ce s-a dovedit a fi fals. Este vorba despre Zulfukar Mert, născut în 1996, un cetățean al Turciei, căutat de autoritățile din țara sa pentru omor.

Ancheta a stabilit că pașaportul irakian fals i-a fost vândut de către nimeni altul, decât Murat Cernit. Acesta a luat bani de la rudele tânărului și personal l-a însoțit la aeroport.

În prezent, Murat Cernit este deținut la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Anterior, turcul cu multiple identități: Cernit/Dogan/Cerkez a fost expulzat din România pentru legături cu Partidul Muncitoresc Kurd și este considerat în prezent lider al comunității kurzilor din Republica Moldova. Acesta a fost inclus și în lista Departamentului Trezoreriei de Stat din SUA în calitate de persoană care finanțează terorismul.