VESTE BUNĂ: Indemnizațiile pentru copiii cu dizabilități și invalizii din copilărie au fost majorate cu 20 la sută

4
330

Indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilităţi din copilărie şi pentru copiii cu dizabilităţi în vârstă de până la 18 ani au fost majorate cu 20 la sută. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi de Guvern. Recalcularea indemnizației va fi făcută de la 1 ianuarie, scrie timpul.md.

Totodată, pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru copiii care și-au pierdut întreţinătorul, alocația va spori cu 10%. Cu 5% se vor mări prestațiile sociale pentru persoanele vârstnice și cele de îngrijire, însoţire şi supraveghere. Majorările vor fi aplicate începând cu 1 aprilie 2018. În total, de indemnizații mai mari vor avea parte 78100 de persoane.

Conform calculelor estimative, pentru realizarea prevederilor proiectului de lege sunt necesare circa 65 milioane de lei. Mijloacele financiare respective au fost prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2018.

 

4 COMENTARII

  1. super, si am inteles ca s-au reintors la un capitol din reforma pensiilor, astfel cei care au salariu mai mic, sa li se calculeze mai mult spre calcul pentru pensie decat celor care au salarii mari, ca exemplul raportul intre medici si judecatori…

Comments are closed.