VESTE BUNĂ: Zonele Economice Libere au înregistrat o creștere semnificativă în nouă luni ale anului 2018

0
57

În perioada ianuarie-septembrie curent, Zonele Economice Libere (ZEL) au înregistrat o creștere semnificativă, potrivit ministrului Economiei și Infrastructurii Chiril Gaburici. Astfel, numărul angajaților rezidenți ai acestora a constituit circa 14 mii de persoane sau cu 28,4% mai mult decât la 1 octombrie 2017, conform rapoartelor preliminare de activitate, prezentate la o ședință cu administratorii ZEL.

„Dezvoltarea Zonelor Economice Libere și a Parcurilor Industriale este una din prioritățile ministerului. Fiecare investitor nou-venit  înseamnă locuri de muncă, infrastructură în regiune, plăți și impozite către bugetul statului. Îmi doresc să avem câte o astfel de zonă în fiecare raion. În prezent, muncim la crearea condițiilor optime pentru venirea pe piața locală a unui investitor, care urmează să deschidă peste 4 000 de locuri de muncă”, a menționat Chiril Gaburici, citat de Moldpres.

Totodată, raportorii au menționat că volumul total al investițiilor în cele șapte zone libere a constituit 391,4 mln dolari SUA. În comparație cu perioada respectivă a anului trecut, acest indicator a sporit cu 15,1%. În context,  administratorii au menționat că în zonele libere vor fi realizate o serie de proiecte investiționale, astfel,  în următorii doi ani volumul investițiilor va spori cu aproximativ 250 de mln dolari SUA.

Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, volumul vânzărilor nete ale producției industriale, pentru perioada ianuarie-septembrie 2018, s-a majorat cu peste 68% față de anul trecut şi a constituit 6 525 mln lei.