Vineri 13, zi cu ghinion. Ce tragedii au avut loc în această zi

0
17

Vineri 13 este considerată de superstițioși ca o zi cu ghinion, zi în care au avut loc tragedii și de care este bine să te ferești să faci anumite lucruri. Originea acestei zile  este încă neclară, scrie realitatea.net.

Din câte se pare, această superstiţie are la bază mai multe evenimente din mitologie şi istorie: alungarea din Rai a lui Adam şi a Evei, pornirea potopului lui Noe şi crucificarea lui Hristos, toate au avut loc în zile de vineri. Mai mult, sfârşitul cavalerilor templieri a venit într-o zi de vineri 13.

La fel ca teama de numărul 13, se pare că şi cea legată de ziua de vineri porneşte tot de la scrierile din Noul Testament. În anul 1852, în publicaţia periodică Notes and Queries se scria „Vinerea este considerată o zi care aduce ghinion, fiind ziua Crucificării, şi la fel de nenorocos este şi numărul 13, care este asociat cu Cina cea de Taină”.

Superstiţia lui vineri 13, vine din cultura americană pentru că în alte ţări, ca şi la noi, ziua ghinionistă este marţi, care şi-a primit numele de la Marte, zeul războiului. În Spania şi Grecia de exemplu, toţi se tem de marţi, 13.

Sute de milioane de dolari pierderi pentru companii

În SUA, superstiţia lui vineri 13, este puternică şi frecvent întâlnită. Se estimează că peste 15 milioane de americani sunt afectaţi, refuzând să încheie afaceri, să călătorească sau chiar să iasă din casă în ziua de vineri 13. Companiile pierd peste 800 de milioane de dolari în această zi.

Potrivit dicţionarului de superstiţii, prima referire la vineri 13 ca superstiţie independentă a fost făcută în 1913 în Notes and Queries, unde era menţionat „ghinionul adus de vineri 13″. Alte surse susţin că primul text care menţionează de ziua de vineri 13 ca superstiţie „combinată” este bibliografia lui Gioachino Rossini, scrisă în 1869 de Henry Sutherland Edwards.

Unii specialişti sunt de părere că „vinovat” pentru introducerea superstiţiei în mentalul colectiv ar fi fost Thomas W. Lawson, un finanţist şi specluator de bursă, supranumit şi „regele cuprului”. Lawson a fost autorul unor diatribe la adresa speculaţiilor la bursă şi, în 1907, a publicat singurul său roman intitulat „Vineri, treisprezece”. Deşi azi este complet dat uitării, se pare că acest roman a stat la baza coroborării dintre cele două superstiţii temute, în imaginarul colectiv.

Ce tragedii au avut loc vineri, pe 13

Pe de altă parte, ziua de vineri 13, a fost martora multor evenimente nefericite:

– Vineri, 13 ianuarie 1939, a pornit cel mai mare incendiu de vegetaţie din Australia, care a ucis 71 de persoane.

– Vineri, 13 mai 1964 a avut loc una din cele mai cunoscute crime din istoria SUA – Kitty Genovese a fost violată şi ucisă în plină stradă sub ochii a 12 oameni care nu au ajutat-o. Lipsa de reacţie a oamenilor a fost numită „sindromul Genovese” sau „efectul de spectator”

– Vineri, 13 octombire 1972 s-a prăbuşit în munţii Anzi zborul 571. Cei 16 supravieţuitori au fost salvaţi două luni mai târziu, după ce au fost nevoiţi să se hrănească in cadavrele călătorilor morţi.

– Vineri, 13 septembrie 1996 a murit rapperul Tupac Shakur.

– Vineri, 13 ianuarie 2012 s-a scufundat vasul de croazieră Costa Concordia, incident în care au murit 32 de persoane.

– Vineri 13 aprilie 2012 în Italia a avut loc un cutremur, iar în SUA, o tornadă a lovit statul Oklahoma.

 

LĂSAȚI UN MESAJ