Vlad Plahotniuc, despre MODIFICAREA Constituției: toată lumea trebuie să înțeleagă clar că direcția pe care mergem este integrarea europeană

4
39

Partidul Democrat din Moldova inițiază modificarea Constituției prin introducerea unei referințe care spune clar că orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană.

Anunțul a fost făcut de către președintele formațiunii, Vlad Plahotniuc, după ședința săptămânală a partidului.

”Facem acest lucru pentru că vrem ca toată lumea să înțeleagă clar că direcția pe care mergem este integrarea europeană, iar toate instituțiile statului să acționeze doar pe această direcție, indiferent de schimbările politice care au loc în viitor sau de interesele unor sau altor persoane”, a explicat Vlad Plahotniuc, citat de democracy.md.

Politicianul a precizat că inițiativă pornește chiar de la o hotărâre a Curții Constituționale, din 9 octombrie 2014. Atunci Curtea a constatat că orientarea spre spațiul valoric democratic european este un element definitoriu al identității constituționale a Republicii Moldova.

4 COMENTARII

  1. este un semn nu doar pentru partenerii de dezvoltare, dar si pentru rusi, si pentru cei care s-au dezamagit in parcursul pro-european ca actuala guvernare nu va permite tergiversari si o sa indeplineasca toate promisiunile date cetatenilor in campania electorala!

  2. Ohooo, iaka asta da lovitură, acum sper să fie clar pentru toți că PD chiar va duce Moldova spre UE.
    P.S. Maia și Năstase să sugă acum, îs niște mîrlani.

LĂSAȚI UN MESAJ