VLAD PLAHOTNIUC: În anul 2018, finalizăm reparația și construcția a 1600 de kilometri de drumuri, adică de 12 ori mai mult decât guvernările anterioare

1
68

Într-un singur an, în 2018, autoritățile finalizează reparația și construcția a 1600 de km de drumuri, ceea ce este de 12 ori mai mult decât s-au construit în perioada 2009-2016, înainte de guvernarea PDM. Acest lucru a fost scos în evidență de către liderul democraților, Vlad Plahotniuc. Acesta a venit cu statistici la briefingul susținut după ședința săptămânală a partidului.

”Timp de 7 ani, înainte ca Partidul Democrat să-și asume guvernarea, s-au făcut mai puțin de 1000 de kilometri de drumuri, ceea ce înseamnă aproximativ câte 140 de kilometri de drumuri pe an. Noi însă, într-un singur an, în anul 2018, finalizăm reparația și construcția a 1600 de kilometri de drumuri, adică de 12 ori mai mult decât guvernările anterioare”, a exemplificat președintele PDM, citat de hotnews.md.

La fel de semnificativă este diferența dintre ce au făcut guvernarea anterioară, comparativ cu PDM, în domeniul alimentării cu apă.

”În perioada anilor 2009 – 2016, în aceiași 7 ani, de către guvernarea precedentă, la rețeaua de apă au fost conectați aproximativ 54 de mii de beneficiari, ceea ce înseamnă doar câte 7,5 mii de persoane pe an. În schimb, în doar ultimii doi ani, după ce Partidul Democrat a preluat guvernarea, peste 106 mii de beneficiari noi au fost conectați la rețeaua de apă, ceea ce înseamnă câte 53 de mii de beneficiari pe an, adică de 7 ori mai mult decât pe timpul guvernărilor precedente”, a continuat Plahotniuc.

Politicianul atrage atenția că acestea sunt cifre absolut record pentru guvernările moldovenești de la independență încoace, iar astfel de realizări sunt și în multe alte domenii.

”Cifrele nu mint, ceea ce v-am prezentat mai sus este doar o parte din statistica, prin care vedem foarte clar diferența dintre cum muncește guvernarea Partidului Democrat și cum au eșuat fostele guvernări, din care au făcut parte și mulți dintre reprezentanții opoziției actuale”, punctat Vlad Plahotniuc.

1 COMENTARIU

Comments are closed.